A iubi si a fi indragostit!

Citez pentru cineva drag

"As vrea sa scriu despre povestile mele de dragoste…dar cu tristete spun ca le-am uitat sau poate n-am stiut niciodata sa le traiesc. 

Mi-e rusine sa vin aici, in fata vostra, a sufletelor capabile de iubiri vesnice, de emotii tremurande, de daruire totala. Insa nu pot sa-mi opresc strigatul neimplinirii. 
Nu sunt de piatra. Iubesc, de multe ori probabil chiar frumos, crestineste si uman, rareori patimas si carnal. Dar niciodata pe de-a-ntregul.
Si-n cartile, ca si pe blogurile Tango, de multe ori barbatul e cel care ocupa locul (din perspectiva mea ingrat) al incapabilului sentimental, al actorului grabit spre un alt rol. Insa uite-ma-s eu, cu toate tulburarile cognitive si emotionale specific feminine (astfel excluzand ca as fi vreun barbat in corp de femeie ), vesnic in pozitia celui care doreste mai mult, care nu mai poate da totul.
Nu reusesc sa-mi amintesc daca asa am fost mereu, insa cu cat constientizez neputinta mea de o iubire completa, cu cat ma simt mai paralizata emotional.
Sunt iubita...poate nu cum as vrea, cum am nevoie...Si cer nonverbal dovezi pe care oricum nu le-as accepta drept probe. Sotul meu e unul din putinele exemplare pure moral, a carui iubire insa mie nu mi-e suficienta...ascunzand defapt insuficienta mea iubire pentru el. 
Cine a hotarat ca cel care care iubeste mai mult, sufera mai mult? Cine ne da acest minunat dar – capacitatea indragostirii vesnice? Cine cunoaste penitenta pacatului de a vrea mereu mai mult?
In general sunt sintetica in scris. Imi permit sa o citez in inchiere pe Alice cu pasajul in care m-am regasit dureros „Aş vrea să doresc pe cineva nebuneşte. Să-i regăsesc gustul în cafeaua de dimineaţă, iar mirosul lui aspru să-mi zgârie visele. Să zac bolnavă de lingoare, să delirez, să gem, să strig. Să nu mă aline decât scrâşnetul dulce al cheii în uşa din spatele nostru. Să uit de tot că dragostea se cuvine să fie înţeleaptă. Şi să nu-mi pese că poate veni o clipă în care să sufăr, atâta vreme cât fără dragoste pot să mor. Să nu mai am curajul să-l întreb pe Dumnezeu dacă e bine ce fac, şi atunci să nu-l întreb nimic...
Dar sunt o femeie de carieră, înţeleaptă, lucidă, inacceptabil de trează. Şi cred că n-o să mai trec niciodată prin asta.”" inchei citatul