Renuntarea!

Nu am inteles niciodata cum oamenii pot renunta usor la relatiile lor! Stiu ca asa e viata si asa trebuie sa fie.  Vi s-a intamplat sa treceti pe langa un om cu care candva ati impartit amintirile,  fara macar sa spui "Buna, ce faci?"
Sunt oameni care se preocupa atat de mult de obiectele lor, au o grija exagerata, sa nu fie zgariate, lovite, atinse, au un atasament bolnavicios  iar atunci cand sunt pusi in situatia de a renunta la oamenii de langa ei, o fac cu usurinta. Sunt oameni care tin, de exemplu, la telefonul lor mobil ca la o fiinta si nu s-ar desparti de el, nici in ruptul capului, aceiasi oamenii,  atunci cand sunt pusi in situatia de a parasi pe cineva, o fac in mod natural fara o urma de regret. In toata chestia asta, mie personal, mi se pare ceva nefiresc. Nu am inteles niciodata cum de nu poti sa renunti la un plastic si poti sa renunti la un om. Nu am inteles oamenii de care vorbesc pentru ca eu nu ma numar printre ei. Intre telefonul mobil si prietenii mei, aleg prietenii.
Daca ai intreba un prieten, nu ar zice despre mine  dar imi plac lucrurile stabile, sigure si nu sunt un mare fan al schimbarilor. Nu iubesc monotonia Imi place sa cunosc oameni, sa degust mancaruri, sa vad locuri, imi place sa incerc si sa experimentez lucruri noi insa totul pana la o limita. Pentru mine, limita, sunt oamenii la care trebuie sa renunt sau pe care trebuie sa ii sacrific. Mi-e ingrozitor sa aleg intre doi oameni. Am experimentat chestia asta de mai multe ori si a fost groaznic. De exemplu: pe cine ai alege sa trimiti in tabara dintre 2 copii maltratati, abuzati, chinuiti afectiv, cu rezultate scolare bune, copii care nu au fost niciodata plecati in tabara sau au iesit afara din satul lor? Greu, nu?Indiferent de decizia pe care o iei unul din ei va suferi si se va simti pedepsit, descurajat, dezamagit iar altul va fi extrem de bucuros. Pe cine alegi? Teoretic spui: trag o line, cu bune, rele si socotesc. Insa poti ramane imun la priviriele lor triste?
Ne intrebam mereu cum se face ca asa de multi tineri se sinucid sau ca numarul tinerilor/ copiilor depresivi este tot mai mare. Raspunsul: dificultatile tot mai mari de adaptare la cerintele unei lumi ilogice, rautacioase si stresante. Desi omul cauta si gaseste tot mai multe cai de comunicare; cum ar fi  internetul( cu cheat-urile, blogurile, mailuri-le , messenger-ul, forum-urile, etc) telefonia( fixa , mobila digitala , analogica) etc  oamenii uita tot mai mult sa comunice. Le este frica sa se dezvaluie pe ei pentru ca stiu ca au sanse mari sa sufere si sa fie dezamagiti, asa prefera relatiile de complezenta, amicale, nu mai au prieteni ci  doar cunostinte. Din pacate  nu indraznim sa spunem , ce simtim, ce gandim si ajungem sa regretam mai tarziu . Am pierdut multi oameni la care am tinut si mi-am dat seama prea tarziu ca as mai fi vrut sa le spun ceva sau ca nu le-am spus la timpul potrivit ce am dorit. Fiecare din ei  au o particica din sufletul meu! Mi-e dor de voi!
Deci luati-va inima in dinti si puneti pret pe om, comunicand cu el!

Niciun comentariu: