Suflet ascuns

Va aduceti aminte de momentul cand ati constentizat ca nu totul e corect pe lume, ca dragostea adevarata nu invinge, ca eforturile nu iti sunt apreciate intotdeauna, ca tu nu esti personajul pozitiv in povestea vietii tale, ca poti fi urat, rautacios, egoist, invidios, ca sentimentele tale nu sunt intotdeauna dintre cele mai nobile?
Imi amintesc perfect momentul, asa cum imi amintesc si durerea si dezamagirea simtita! Si acum ma sperie sentimentul acela de ura si rautate care ma incerca, ii doream moartea, eram asa revoltata pe omul care imi facuse rau, nu am gasit pic de bunatate si iertare in sufletul meu, sentimentul acela puternic de ura si dispret m-a alimentat cu o energie incredibila, nu simtisem pana atunci asa ceva, era un sentiment mai puternic, mai intens, mai violent decat iubirea. Era prima data cand simteam asa ceva, ma obosea,ma consuma... Au trecut ani si daca ma gandesc la ea, simt la fel, nici acum nu pot sa uit, o urasc pentru ca a omorat copilul din mine, bunatatea, naivitatea si credinta ca totul e frumos sub soare atata timp cat esti corect, mi-a luat-o! Ce ii facusem eu atat de rau? De ce imi rasplatea dragostea cu dispret, de ce a vrut sa ma umileasca, sa ma injoseasca? Eram un copil mic si prost, visator si naiv. Pentru mine a trecut momentul, insa asa ceva nu uiti niciodata, am iertat de teama ca viata te duce si te aduce acolo unde nu ai visa vreodata.
Mi-as fi dorit sa nu fi cunoscut niciodata aceasta latura a mea.